Uneori aș vrea să mă vad cu ochii altor oameni. Nu ma intereseaza judecata lor. Îmi este suficientă imaginea vizuală. Spre exemplu acum, când stau în tren și scriu în carnet semi-roman și semi-scrisoare, ce se vede la suprafață?
În dreapta mea e mai mult un vitraliu, decât o fereastra. Prin el nu poți vedea clar drumul, în schimb apusul e minunat. Și dacă alegi să nu știi încotro te îndrepți, acest apus, fragmentat ca un mozaic, îți este mai mult decât suficient.
Azi ți-am scris ca să te ascult, la acest apus cel mai bine se potrivește o poveste.
No Comment! Be the first one.