Zgomotul gării e una dintre cele mai plăcute muzici.
Îţi dă senzaţia că brusc ai o direcţie, un vector, o destinaţie. Te mişti, evoluezi, deşi, de facto, stai în mijlocul unei gări, în faţa unui panou cu o mulţime de destinaţii, iar oamenii şi trenurile ce mişună în jur sunt doar un decor comod.
Nu e greu să cumperi un bilet, să urci în tren.
Mai greu e să-ţi asumi destinaţia, mişcarea, direcţia.
Să o alegi şi s-o accepţi.
Şi să te transformi din narator în protagonist,
Chiar dacă undeva pe la mijloc de capitol.
