Iubitorii de lectură nu sunt greu de găsit, dacă știi să te înconjori cu ei. Și cu prezența Doinei Babcinschi, femeia care are un raft imens cu iubiți, e de o plăcere să îți petreci timpul. Mai ales pentru că o perioadă a scris pentru una dintre revistele de la Chișinău, iar acum promovează îngrijirea și frumusețea cu ajutorul produselor Avon. Astăzi Doina nu e nici jurnalistă, și nici PR-ist. Astăzi ea ne vorbește despre iubiții ei… în rubrica ”Raftul cu Iubiți” lansat de Everyday Journalism și librăria online ”Cartea Ta”.
– Te văd activă în lumea cuvintelor și a comunicării, este vreo carte responsabilă de succesul tău?
– Am avut norocul să mă nasc într-o casă cu o bibliotecă extinsă, însă părinții m-au inițiat în lumea cuvintelor încă înainte să pot citi o carte cap-coadă. Mama mă provoca să analizez orice operă citită sau ascultată, să-mi expun părerea și să argumentez. Împreună căutam morala poveștilor și sensul poeziilor. Acasă am învățat mai multe despre comunicare decât la facultate, iar cărțile au șlefuit aceste cunoștințe și au completat vocabularul meu.
– Care sunt trăsăturile/parametrii după care îți alegi un nou iubit pe raft?
– În adolescență mi-am permis să consum orice fel de literatură, de la romane clasice până la cele polițiste și de bulevard. Cred că astfel mi-am format gustul, am înțeles ce preferințe am și ce cărți îmi aduc mai multă plăcere. Acum vreau să cred că sunt selectivă și nu mai pierd timp pentru scrieri siropoase, fără subiect, cu un conținut superficial.
Cumpăr spontan. Aleg un iubit după adnotare, copertă… îl răsfoiesc neapărat, pentru a vedea, dacă rezonează cu starea mea de spirit. Până la urmă sunt sigură că o carte potrivită ne găsește singură – o recomandare, un citat curios, un volum ce-l iei de pe raft parcă din greșeală îți poate schimba viața.
– Au fost cărți citite, dar neînțelese?
– Au fost cărți citite prea devreme și înțelese parțial, apoi am revenit la unele dintre ele și am descoperit substraturi, ce nu le-am observat din start. Vara aceasta, peste 12 ani de la prima lectură, am recitit „Maestru și Margareta” de Bulgakov. M-a cucerit pentru a doua oară, de data aceasta am fost atentă la alte idei și simboluri din text.
– Care este cea mai importantă lecție de viață învățată dintr-o carte?
– Poate nu din carte, însă datorită cărților învăț să nu judec oamenii după gusturile și alegerile lor. Mi-a fost mereu greu să mă abțin, când aflam că cineva din prietenii mei citește o carte proastă. Acum încerc să respect orice alegere. S-ar putea să găsească în acel text idei, ce nu au fost descoperite de mine.
– Cartea de căpătâi a unui jurnalist/blogger?
– Una bună, deoarece scrii ceea ce citești. Cred că din acest motiv mulți cei împătimiți de lectură ajung să scrie singuri. Cărțile mele preferate pe lângă o acțiune și o intrigă, au un personaj principal complex, niște reflectări, metafore, mă provoacă să gândesc. Dacă o carte nu te pune pe gânduri, ai consumat-o degeaba. Postumul „Antologic” de Eugen Cioclea, lucrările lui Borges, „Hoţul de cărţi” de Markus Zusak, „Atlasul norilor” de David Mitchell, „Insuportabila ușurătate a ființei” de Milan Kundera, „Shantaram” de Gregory David Roberts și multe altele sunt mentorii mei în ale scrisului.
– Face lectura mai frumoși oamenii?
– Cu siguranță. Le dă volum, profunzime, complexitate, farmec… Numeroasele lecturi, arta de a folosi cuvintele ne fac să fim interlocutori și povestitori buni, iar „povestitorii seduc” – spune Ondaatje în „Pacientul englez”.
– Au fost cărți care te-au demoralizat?
– Au fost cărți, care mi-au creat anumite așteptări, deoarece purtau pe copertă recomandări de la autori grei și o adnotare promițătoare. Eram nerăbdătoare să le încep, însă rămâneam dezamăgită de un happy-end exagerat, de naivitatea subiectului și de primitivismul lui. Îmi place naturalețea în literatură – în viața reală oameni se despart, mor, încearcă să piardă printr-o pierdere. E normal să lași personajele să moare sau să sufere.
– Care au fost iubiții tăi în copilărie?
– Am avut gusturi destul de extravagante pentru un copil. Citeam „Alice în Țara Minunilor”, „Vrăjitorul din Orașul de Smarald” scrisă de Aleksandr Volkov pe baza poveștii „Vrăjitorul din Oz”, „Karlsson de-pe-acoperiş” de Astrid Lindgren, apoi am trecut la Dumas, Sir Arthur Conan Doyle, „furam” și de pe raftul tatălui meu – volume de povestiri științifico-fantastice.
– Ai cochetat cu ideea de a scrie o carte?
– Ar fi trebuit să o fac pe la 16-17 ani, când aveam tupeu și multă inspirație. Pe atunci eram sigură că scriu bine. Ceva mai târziu, pășind în domeniul jurnalismului și văzându-mi articolele redactate, siguranța mea a dispărut. Cum să știi că ai scris o carte bună? Scriind-o, ce scop trebuie să urmărești – să spui ceea ce ai de spus, sau ceea ce vrea să citească publicul?
Blogul este o alternativă pentru mine – ori de câte ori am inspirație – scriu câte un capitol.
– Când cel mai bine se citește o carte?
– Eu cred că trebuie să introducem în meniul nostru zilnic cel puțin 30 minute de lectură. Port mereu o carte cu mine și o răsfoiesc în troleibuz în drum spre birou, între întâlniri, până aștept pe cineva în cafenea. Pentru acest hobby nu ai nevoie de buget suplimentar sau condiții speciale, ai nevoie de o carte bună, în care să evadezi.
