Culoarea curajului

Cel mai mult admir în femei curajul,

Să pună punct și să ia de la început, să plece, să accepte, să vorbească ferm și deschis, fără a camufla vreo umbră de gând.

Mult timp mă credeam o femeie slabă, fără un caracter prea definit. Atunci am simțit necesitatea de a accentua trăsăturile caracterului meu, punând pe față încă un pic de fard, încă un pic de mascara. Absolventă a școlii de pictură, cream tablouri abstracte pe pleoapele și unghiile mele, asta fiind unica modalitate de a demonstra că pot fi diferită de ceilalți.

Însă în opera mea postmodernistă și țipătoare niciodată nu exista ruj – o tehnică matură de accentuarea a curajului adevărat.

***

Mama e cea mai puternică femeie pe care o cunosc. O perioadă de timp era și ea slabă, dar și puțin pierdută, de parcă abia după 40 a descoperit că are slăbiciuni. Simțeam că trebuie să o încurajez. Țin minte că i-am adus cel mai scump ruj, ce mi-l puteam permite din modestul salariu de jurnalist.

Era roz-purpuriu. O nuanță fericită și nerușinată.

A fost nevoie de câteva luni de luptă continuă cu sine pentru a-l purta.

E un exemplu cum o femeie cultivă putere și curaj.

***

Am trecut proba rujului accentuat la 22 de ani la primul meu bal monden, la care purtam o rochie retro cu 40 lei și rujul roz-mov. Și nu rochia, buclele sau atmosfera îmi dădeau încrederea că sunt specială. Ci câteva mișcări cu un ruj pe buze, prezența căruia simțeam.

În acea seară am trișat.

Am trecut un oaspete nepoftit și l-am așezat lângă mine la masă. La un bal cu oaspeți selecți și cu bilete cu preț în euro.

Stăteam în mijlocul sălii, cu un ruj strident și un prieten alături, complice la aventura mea spontană.

***

Astăzi rujul și-a pierdut din aerul său provocator.

A devenit job, strategie de lansare, listă de proprietăți.

Dar e prezent în trusa de machiaj, și atunci când îmi pare că sunt gata să-mi pierd curajul – pun roșu. O nuanță clasică de învingătoare.