Troleibuzul numărul 1 s-a oprit la stația mea…
Purta 3 oameni (cu tot cu șofer), avea o lumină slabă și multă liniște în mijloc.
Puteam alege orice scaun.
Nu m-a speriat din start.
Doar apoi, după ce și-a închis zgomotos ușile mi-am dat seama că e o capcană.
De parcă viața m-a împins în stomacul unui troleibuz plin cu liniște (fără de muzică, carte ori interlocutor) ca să stai puțin de vorbă cu tine.
Mi-am dat seama că demult nu am stat în liniște o perioadă atât de îndelungată.
Și, deoarece nu știam ce să fac altceva în mijloc de transport atât de nepopulat… am iertat pentru început toate fantomele, promisiunile, greșelile și alegerile greșite ale altor oameni din anturajul meu. I-am analizat pe rând, și am iertat pe rând.
Peste încă două stații am trecut la unele situații deranjante. Le-am analizat și pe ele – nimic grav.
Pentru final am lăsat fricile, care, formulate corect și ele, nu mai erau atât de îngrozitoare.
Se pare că 8 stații într-un troleibuz gol fac mai bine decât o oră de consiliere psihologică, deoarece reprezintă un perfect dialog cu tine, de care nu poți scăpa.
Se pare că circumstanțele impuse fac uneori mai bine decât crezi.
Iar transportul public… e loc perfect pentru a contempla.
No Comment! Be the first one.