„Numai cu tine nu vorbeam aproape deloc.
Uneori însemnam o perfectă tăcere.
Se auzea până departe cum muream,
Acoperindu-ne doar de săruturi,
Cu lacrimi de bucurie
Și puțină vedere.
Între două bătăi de pleoape alta erai și eram
Mereu alt recrut, chinuit cum să-și ducă
Iubita în suflet ca într-o cazarmă”
***
Am adus acasă un volum de Eugen Cioclea: poezii triste, metafore profunde și geniale, notițe pe câmp. Toate la doar 75 lei.
***
De ce să nu ne asumăm oamenii, curentele, artele?
La prezent.
În clipa în care se editează, în care recită poezia sa, ce e simțită aici și acum.
Ce e trăită pe străzile acestui oraș…
De ce învățăm poeți morți an de an, până cei vii încă sunt vii?
De ce rar venim la lansări, dar așteptăm postume?
De ce aflăm (unii din noi, mai puțin inițiați în ale literaturii autohtone) despre talente din necrologuri?
***
De pe același raft am luat o carte de-a unui poet viu.
Scoasă în 2014.
Una vie și caldă.
Îmi pare că anume așa trebuie să fie cărțile…
No Comment! Be the first one.