Niciodăţi

Azi mă gândesc la niciodăţile mele – momente în care am realizat că niciodată mai mult nu mă voi întoarce într-un punct ori moment, că am finisat o etapă şi voi începe alta. Momente de o certitudine dureroasă ce promit o viaţă plină de mistere după punct.

Ştiam mereu că poveştile noi se scriu cu majusculă şi asigură un debut frumos şi speranţe înmugurite.

Într-o altă dimensiune eu las câte o ultimă şansă pentru fiecăre din niciodăţile mele, poate voi reveni să spun că mi-a fost dor, că păstrez cu emoție câte o amintire din capitolele demult încheiate.

Am învățat să convertesc niciodățile în speranțe.

Am învățat să percep amărăciunea acestui fenomen ca una delicată și inspirațională și să pronunț ”niciodată mai mult” cu un semi-zâmbet de rămas bun.

După fiecare plecare au apărut notițe, postări, poezii și regrete. Apoi le-am împăturit, am făcut avioane de hârtie și le-am lăsat să zboare.

P.S. Iar peste multe zile am aflat că dintre toate niciodățile mele doar una a fost mai dureroasă.