5.

Un lucru prost

în legătură cu autocunoașterea

e că te cunoști atât de bine,

încât niciun text propriu

nu te mai

surprinde.

 

4

Мы – поколение,

Которое путешествиями

Лечит даже зубную боль.

 

Я когда-то напишу книгу.

По главе

с каждого

вокзала.

3.

Arta este egoistă.

Te umple cu idei, gânduri, figuri de stil

Și ca să nu te sugrume

Să nu te mănânce din interior

Lași tot acest conținut pe o coală de hârtie

Sau o coală de Word.

 

De altfel,

Vei deveni doar o husă

De transportat

cuvinte.

Momentele lui 2017

Destinații – Bologna, Parma, Varșovia, Cracovia, Kiev, Iași… și neschimbatul București.

  • Un Kindle
  • Un curs de caligrafie
  • Concertul Kings of Leon
  • 2 proiecte regionale
  • Cea mai mare donație

3 provocări:

De citit: 43 cărți, 14,062 pagini (deocamdată)

De scris: 30 days Writing Challenge

De folosit: Plastic-Free July

Am apărut:

În scris pe – HaiBun (aici și aici), perfecte.md, zugo (aici și aici)

Pe paginile revistei Shopping Moldova (tot despre cărți și cafele am vorbit)

Am recomandat cărți într-un reportaj la Canal2

Am scris un Jurnal săptămânal  pentru Radio Europa Liberă

2.

Noi nu suntem piese de puzzle
Suntem geometrici
Ne lipim cu feţe şi unghiuri unii de alţii
pentru a avea
volum.

1.

Ни один план из моей головы не сбывается,
Может просто,
Я не знаю что будет дальше.

Может лучше,
Плыть по течению,
С пером за ухом,
Смотреть вокруг
И записывать.

Но в этом
слишком мало
Глаголов.

Говорят

Говорят,

Настоящая близость – чувствовать ток

в кончиках пальцев,

когда прикасаешься

к чьей-то руке.

 

Но может…

Мы чувствуем ток,

Когда друг к другу мыслями прикасаемся?

Cum se prepară o sâmbătă reuşită?

Oare este vreo zi a săptămânii mai dorită decât sâmbăta? Mai ales în 2017, anul în care orice lucru devenea o luptă mică.

În acest an am început să prepar sâmbăta după propria mea reţetă.

Notaţi.

***

Se ia o dimineaţă proaspătă şi se întinde bine (cel puţin până la prânz).

Se adaugă cafeaua cu lapte rece (iar în timpul preparării ei se savurează… aroma, sunetul apei ce dă în clocot, zaţul ce se așază pe fund de cană).

Se alege o carte cu magie (cu cât mai complicată a fost săptămâna, cu atât mai multe vrăji şi mistere se recomandă să conţină).

Se face un cuib din plapumă în care se adaugă toate ingredientele enumerate mai sus.

„Colecţionarul” este incomod?

Pentru mine, omul, care mereu are câte o părere contradictorie în mânecă, spectacolul a fost exagerat de dramatic.

Opera, din câte o ţineam minte eu (recenzia din 2013 e aici), avea un fir foarte lin şi echilibrat… înspăimântător de liniştit. Ca un suspans. Şi anume în această linişte se ascundea, părerea mea, toată drama „Colecţionarului”.

El, protagonistul nebun, îşi ţinea nebunia adânc sub masca unui om de rând. Şi era extrem de înfricoșător să te gândeşti ce vicii ascund oamenii din jurul nostru. Personajul lui Nicu Ţurcanu a fost un nebun excentric, un Andy Warhol, iar nebunia lui a stat la suprafaţă.

Ea, Miranda, plină de viaţă, extrem de aeriană, visătoare şi fină. Miranda şi Fred creau un contrast enorm în roman, pe scenă, fiind o ciocnire a două caractere puternice, extrem de pasionale.

***

Pasiunea, nebunia, iubirea pot fi interpretate foarte divers.

Şi poate generaţia noastră este tot mai imună la emoţii şi drame şi avem nevoie de exagerări ca să ne regăsim?

Şi poate, teatrul, are o voce mai puternică decât literatura, şi poate să-şi permită să strige din toate puterile, să dea volumul emoţiilor mai tare?

***

Nu e nevoie să fii de acord cu o operă de artă.

Ea trebuie să te deranjeze, să te tulbure, să fie incomodă.

„Colecţionarul” m-a tulburat (altfel, decât în 2013), şi asta contează.

 

P.S. Mi-a lipsit, totuşi, finalul original al romanului.