„Colecţionarul” este incomod?

Pentru mine, omul, care mereu are câte o părere contradictorie în mânecă, spectacolul a fost exagerat de dramatic.

Opera, din câte o ţineam minte eu (recenzia din 2013 e aici), avea un fir foarte lin şi echilibrat… înspăimântător de liniştit. Ca un suspans. Şi anume în această linişte se ascundea, părerea mea, toată drama „Colecţionarului”.

El, protagonistul nebun, îşi ţinea nebunia adânc sub masca unui om de rând. Şi era extrem de înfricoșător să te gândeşti ce vicii ascund oamenii din jurul nostru. Personajul lui Nicu Ţurcanu a fost un nebun excentric, un Andy Warhol, iar nebunia lui a stat la suprafaţă.

Ea, Miranda, plină de viaţă, extrem de aeriană, visătoare şi fină. Miranda şi Fred creau un contrast enorm în roman, pe scenă, fiind o ciocnire a două caractere puternice, extrem de pasionale.

***

Pasiunea, nebunia, iubirea pot fi interpretate foarte divers.

Şi poate generaţia noastră este tot mai imună la emoţii şi drame şi avem nevoie de exagerări ca să ne regăsim?

Şi poate, teatrul, are o voce mai puternică decât literatura, şi poate să-şi permită să strige din toate puterile, să dea volumul emoţiilor mai tare?

***

Nu e nevoie să fii de acord cu o operă de artă.

Ea trebuie să te deranjeze, să te tulbure, să fie incomodă.

„Colecţionarul” m-a tulburat (altfel, decât în 2013), şi asta contează.

 

P.S. Mi-a lipsit, totuşi, finalul original al romanului.

Comments

comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *