Sindromul valizei din mijlocul camerei

Este atât de bine să ai o valiză în mijlocul camerei. Să pui în ea lucruri și așteptări, anticipând o aventură.

Eu fac valiza la timp… și o desfac imediat ce am ajuns acasă. Așa-mi pare că ies din poveste și revin mai rapid la viața cotidiană.

Ieri m-am impus să desfac până la capăt valiza din Polonia. Pentru că a fost o poveste pe care nu am vrut să pun punct atât de rapid.

***

Sâmbăta. 7.30.

Pentru prima dată simt cum s-au împletit limbile în capul meu. Îmi este greu să aleg cuvintele, îmi ia mai mult timp pentru structurarea unui gând. E clar, am obosit. Au fost 6 zile pe fugă, cu geanta în spate, cu o mulțime de locuri, teme, gânduri, oameni.

În mai puțin de 10 ore voi fi acasă. Pun ultimele lucruri în geanta mea. Mai am de vizitat câteva locuri înainte să plec.

***

Iar apoi, ca într-un film prost.

Autobuz. Bilet nevalidat. Taxatorul mă oprește în drum spre aparatul de validat. Mă înconjoare 3 oameni explicându-mi de ce nu e bine ce-am făcut. 40 euro, care puteau fi investiți cu un mai mare sens, pleacă-n bugetul polonez. Semnez pe cec.

Cu o cafea în Grădina de pe acoperișul Bibliotecii universitare și oglinzi, vânturi, presiuni, hărți, imagini, jocuri din Centrul de Știință Copernicus încerc să alung rușinea.

***

Această țară a fost bună, dar strictă cu mine.

***

Un aeroport neprimitor, oameni care se-nghesuie la ieșire din avion, la control de pașapoarte, la taxi…

Microbuz plin, pasagerii se ceartă.

Eu am lăsat valiza în mijlocul camerei pentru o zi în plus, de parcă mai sunt în călătorie.

Sau de parcă o aventură va începe curând.

Comments

comments