Săptămâna aceasta a fost deosebită.

Deoarece Vișniec.

Dar să le luăm pe rând.

***

Destul de târziu am început să citesc în română. La 26, mai exact.

Până vara trecută consideram că pot citi doar în rusă, dacă tot asta e limba mea maternă. Astfel am sărit peste toate operele obligatorii la literatura română (cu excepția lui Druță, evident). Apoi am descoperit autori, am citit „Ciuleandra” dintr-o răsuflare, l-am citit și recitit  pe Cioclea, am plâns și am râs cu Busuioc. Iar, apoi, îndrăgostită de „Frumoasa călătorie a urșilor panda, povestită de un saxofonist, care avea o iubită la Frankfurt” (citită în rusă ceva timp în urmă), la o ediție de „Noaptea cărților deschise”, la Librăria din Centru m-am ales cu două volume de Vișniec.

***

Atât de mult așteptam venirea lui la Chișinău, încât mi-am luat unul dintre volume și am plecat la Satiricus cu o zi mai devreme, amânând o întâlnire importantă pentru mai târziu (că Vișniec o dată vine).

Am găsit ușa închisă, și orarul.

Am venit a doua zi.

Sala era plină de studenți.

Demult nu am stat în rând cu atâta drag, deoarece eram între oameni, care cumpărau cărți, care voiau autograf.

Nu am putut alege o carte pentru a fi semnată. Am rugat să semneze ambele.

Și cea de la Cartier, plimbată două zile în geantă, și „Domnul K. Eliberat”, ce se cerea citită imediat.


***

Am ieșit înaripată:

Deoarece Vișniec e un intelectual, emană inteligență și modestie.

Cărțile cu autograf sunt mai calde și prețioase.

Iar împotriva tuturor topurilor, like-urilor și citatelor siropoase, tineretul cumpără cărți bune… și fără reduceri.

 

Comments

comments