Una din regulile de baza a universului meu hipiot, amplasat la etajul 3 al unui bloc locativ, e să faci doar ceea ce ai chef.

Din acest motiv sâmbetele noastre niciodată nu sunt despre curățenie generală… mai degrabă despre somn și filme.

Așa m-au învățat ai mei… o zi trăită în chin este pierdută.

Uneori îmi pare că-mi permit prea multe plăceri, că plec devreme de la birou uneori, alteori stau în pat mai mult, că îmi fac timp pentru filme și lene, că port ce vreau și când vreau, că nu țin cont de restricții…

Oamenii, ce merg ziua pe bulevardul Ștefan cel Mare niciodată nu se plimbă. Supărarea lor e vizibilă până și pentru ochiul meu miop, și ea nu se scoate atât de ușor cu o înghețată ori o plimbare la aer.

Am încercat să ascund zâmbetul meu obraznic și strălucitor, și brusc mi s-a făcut rușine pentru lene, filme și cărți sâmbăta, pentru ieșiri prea dese la cafea și risipă de bani.

Deoarece dintr-o parte, calitatea vieții seamănă a moft. Plăcerea de a trăi – a trândăvie, iar fețele trecătorilor de pe Ștefan cel Mare arată adevărata dispoziție a acestei țări.

Și m-am gândit…

Poate trebuie să închid ușile și ferestrele, să trag perdelele și să ascund de ochii lumii universul meu cu toate regulile sale necuviincioase.

Ori poate… să nu mă mai plimb în mijlocul zilei pe bulevard, pentru a nu mai vedea chin benevol pe chipul orașului meu.

Comments

comments