Din punctul meu de pe ţărmul unei mări sudice pot examina lumi vecine sub unghi obtuz, pot obţine o imagine transversală a universului meu şi să ma regăsesc drept un punct minuscul pe pieptul lui.

Punct fără nume, cu o cosiţă sărată, arsă, despletită şi un buzunar de aşteptări. Punct dublat de reflectări în spatele lucios al unui delfin, în picături, în ochii pescarului meu.

*      *      *

Pescarul e imens şi nemărginit, ca şi marea ce o străpunge zilnic. Pînă la orizont şi inapoi. Pînă la Venus şi înapoi.

Pentru a prinde primăveri într-o plasă cu găuri mari.

De marginea bărcii se agaţă peşti sidefaţi şi transparenţi ca aripi de libelulă, alge, vise mărunte. Primăverile nu se dau prinse. Izbutesc să se strecoare printre ochiuri mari de plasă şi plutesc deasupra bărcii, zădărînd pescarul meu.

El revine în cocioabă, ţinînd pe palme cioburi de lumi şi peşti pentru acvariu.

E disperat. Oftează şi zîmbeşte trist, urmărind cum mă bucur de aceste comori modeste.

Cu cîteva ore înainte de răsărit fac găuri adăugătoare în plasa lui, să savurez mai mult timp primăveri libere şi jucăuşe, să-l aştept pe mal în fiecare amurg, să primesc în dar scoici şi meduze, să-i sărut obrazul obosit.

Nu sunt nevastă de pescar simplu. Admir peşti, în loc să-i curăţ de solzi şi oase, nu-i fierb cu morcov şi cartofi, nu-i prăjesc în mălai la cină. Nu cos plase, nu mă pricep în cîrlige şi undiţe.

El m-a adus la un mal de lume.

Să mă imbibe cu sare şi soare.

Să ne fac cuib din nisip şi pietre şlefuite de valuri.

Să inventez cîte un nume bărcii şi pescăruşilor.

A fost egoist. M-a adus pe mal să-l aştept.

M-a adus să atribui sens cocioabei şi golfului,  să argumentez creărea unei lumi şi să-l leg cu fire nevăzute de mal.

Comments

comments