E timpul.

Aşa a zis ceasul de pe Arcul de Triumf si cele de pe picturile lui Dali.

Au coincis.

E timpul.

Creioane, un şevalet, o paletă mică, pensule şi acuarele.

Mergem să măsură perspectiva, să schimbăm perspective, să pictăm umbre şi siluete, să schiţăm iubiri între copaci, speranţe printre fire de iarbă fragedă, noi începuturi pe mal de iaz.

Îndoiem hulubaşi şi avioane din picturi mai reuşite. Vreau să revină bumeranguri în mîinele noastre.

E timpul.

Avioanele pleacă.

Plecările se măsoară ca şi pulsul.

Ştiai că numărul plecărilor pe o zi este egal cu cel al bătăilor unei inimi?

Unu-doi-trei.

Oraşul meu are tahicardie. O afecţiune puternică, o accelerare anormală de plecări şi despărţiri.

E timpul să numeri.

Să duci evidenţă, să strîngi în braţe, să porţi ochelari de soare, să scrii rapoarte, să schimbi paleta şi pensula.

A furat cineva coala cu peisajul meu. Pun tuşe şi pete direct pe peisaj real.

Azi am muncit mult. Am colorat un oraş întreg.

Am obosit.

Dacă adorm pictînd, pune-mi paleta la căpătîi.

Comments

comments