Micul Prinţ a crescut.

El examinează gropiţele de pe obraji, colţurile buzelor, vîrfurile degetelor, alunelele de pe gît, nas sau urechi, linia taliei. Pe mine nu mă examinează deloc. M-a primit drept ceva integru şi inevitabil în viaţa lui. Drept un aparat de critică şi moft, de sarcasm şi ironie.

E inexplicabil, dar uneori sunt sigură că mă iubeşte.

E inexplicabil, dar uneori sunt sigură că nu-şi dă seama de asta.

El mă roagă să nu fiu atît de complicată. Uneori sunt sigură, că ar prefera să nu fiu deloc.

Dar mă iubeşte aşa, cu mofturi, imperfecţiuni şi slăbiciuni de care nici măcar nu încerc să scap.

Сînd găseşte 2 ore printre tabieturile sale regale, preferă să fie adevărat şi fericit în unul din parcurile capitalei.

Noi suntem la fel de instabili. Şi atunci cînd coincidem – au valoare doar 3 kg de portocale la doi, un oraş plin de zăpadă – la doi, o fantezie – la doi.

Dacă îl întîlneşti cîndva pe Micul Prinţ – să fugi de el.

Peste noapte dispare castelul, dispare trăsura cu cai şi coroana bătută cu rubin. Dispar cojile de portocală şi baba de zăpadă căreia i-am pus la gît fularul meu. Peste noapte nu mai rămîne nimic.

Noi ne visăm reciproc. Noi ne minţim reciproc. Noi ne iubim reciproc.

Şi doar uneori ne dăm seama de asta.

 

Comments

comments